Profil: Dănuț Munteanu
Ne-am mișcat destul de repede și am confirmat o primă mutare în această iarnă - prima din multele de care avem nevoie.
Munteanu a crescut la Poli Iași, a trecut pe la Miroslava și Baia Mare, la clubul din urmă debutând în L2. S-a aflat în lotul Botoșaniului, însă n-a jucat în prima ligă, ca apoi să își treacă în CV o promovare cu Miroslava din L3. Ultimul sezon complet l-a disputat Snagov, unde a fost om de bază. S-a mutat la Aerostar în vară, unde nu s-a împăcat grozav cu antrenorul Cristi Popovici, astfel că n-a mai jucat într-un meci oficial de câteva luni.
Aveam nevoie de jucători la închidere, unde momentan stăm în Codrea (pasibil să stea la fiecare galben), Haruț (care are deja cinci galbene) și Pop. În plus, Munteanu are și el avantajul că se mai încadrează ca U21, fiind născut în 1997.
Cam acesta este tiparul jucătorilor la care să ne așteptăm în această iarnă: jucători de luptă, pe care să îi cunoască și antrenorul. Nu ne permitem mutări fără număr, așa cum ne va fi greu să aducem jucători cu nume, dată fiind situația din clasament. Important este să reușim să construim un lot care să vrea să tragă pentru această salvare.
Data nașterii: 06.02.1997
Locul nașterii: Iași
Inălțime: 180 cm
Greutate: 73 kg
Poziție: Mijlocaș la închidere
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO = România;
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

| Sezon | Club | Ţară | Ligă | MJ | GM |
| 2018-19 | Aerostar Bacău | RO | B | 0 | 0 |
| 2017-18 | Sportul Snagov | RO | B | 27 | 1 |
| 2016-17 | Știința Miroslava | RO | C | 21 | 3 |
| 2015-16 | Minaur Baia Mare | RO | B | 17 | 2 |
| 2015-16 | FC Botoșani | RO | A | 0 | 0 |
| 2014-15 | Știința Miroslava | RO | C | - | - |
| 2014-15 | Poli Iași | RO | A | 0 | 0 |
| 2013-14 | Poli Iași | RO | A | 0 | 0 |
| Total: | 65 | 6 | |||